Intergraph Computer Services susține masterul de „Managementul Dezastrelor”
Programul de master al Facultății de Geografie din cadrul Universității din București își propune să ajute studenții să își dezvolte competențe profesionale practice și transversale în domeniul Managementului Dezastrelor.
Azi există o cerere tot mai mare pentru comunități și națiuni de a-și spori rezistența la potențialele crize și dezastre. În acest context comunitățile au nevoie de specialiști cu competențe relevante în prevenirea, gestionarea și dezvoltarea strategiilor de pregătire, de reacție și de redresare în situații de criză și dezastre.
Programul țintește să ofere studenților abilități de cercetare, cunoștințe și expertiză de management, necesare lucrului cu viitoare crize, urgențe și dezastre atât în lumea dezvoltată cât și în cea în curs de dezvoltare.
Intergraph Computer Services susține acest program de master prin implicarea activă în plan didactic, prin sprijinirea programelor de practică și de internship în cadrul companiei precum și prin facilitarea instrumentelor de care studenții au nevoie pentru a se pregăti practic prin activități de lucru efectiv cu aplicații geospațiale.
„Obținerea unei diplome de master în managementul dezastrelor oferă viitorilor specialiști un avantaj competitiv pe piața muncii. Parteneriatul dintre Intergraph Computer Services și Universitatea din București ajută studenții să devină de două ori mai bine pregătiți pentru a face față provocărilor societății în care trăim și să se integreze mai rapid pe piața muncii” spune Aurel Băloi, Director General Intergraph Computer Services.
De-a lungul timpului, Intergraph Computer Services a dezvoltat alături de Universitatea din București programe educaționale și de cercetare academică cu misiunea de a dezvolta și implementa instrumente și mecanisme pentru îmbunătățirea calității educației geospațiale, ca de exemplu:
- Specialiștii din cadrul Intergraph Computer Services au fost implicați în instruirea studenților din diverse programe de master;
- Prin programul „Hexagon Geospatial U” mediul educațional are la dispoziție un portofoliu geospațial integrat, care reunește toate aplicațiile GIS, de teledetecție și de fotogrametrie, atât pentru desktop, cât și pentru server. Acestea oferă suportul și instrumentele necesare atât pentru proiectele academice de cercetare, cât și în procesul de predare, asigurând în același timp studenților o perspectivă concretă asupra modului de aplicare a acestor tehnologii în industrii-cheie ale economiei;
- Intergraph Computer Services a oferit programe parteneriat pentru practica studenților și masteranzilor.
Cui se adresează?
Este un program potrivit profesioniștilor ce doresc să evolueze în cariera lor în domenii precum managementul dezastrelor, evaluarea riscului, dezvoltarea comunităților, asistență umanitară și dezvoltarea capabilităților societale și organizaționale.
Conținutul programului
Structura programului privilegiază atributele unui program de cercetare, cu cele ale unui master profesional. Accentul cade pe conținutul academic și aplicarea teoriei și principiilor academice. Folosește studii de caz pentru a asigura complementaritatea dintre cunoștințele teoretice și cele practice.
Masterul acoperă o plajă largă de subiecte, precum:
- teoria și practica dezastrelor
- evaluarea riscului
- planificarea pentru situații de urgență
- managementul dezastrelor naturale și de mediu
- managementul continuității în afaceri
- GIS, știința și servicii
- intervenție umanitară în dezastre
- psihologia și percepția dezastrelor
- dezvoltarea și reducerea riscului la dezastre
- cadru și metode de cercetare
De ce să aleg acest curs?
Programul de master „Managementul Dezastrelor” este primul de acest gen din România. Conceput să pregătească studenții cu abilitățile și cunoștințele necesare unei intervenții în caz de dezastru, programul oferă înțelegere a teoriei și a practicii în contexte locale, naționale și internaționale.
Profesorii au o arie largă de expertiză practică și abilități de cercetare ce formează o echipă multidisciplinară coezivă, cu un angajament puternic pentru evoluția cercetării și practicii în managementul dezastrelor.
Oportunități profesionale
Absolvenții programului pot alege dintr-o gamă largă de domenii în care se pot forma și perfecționa la nivel profesional:
- Expert în managementul riscului și al dezastrelor;
- Expert GIS;
- Inspector de protecție civilă;
- Inspector protecția mediului;
- Specialist coordonator de securitate la incendiu;
- Specialist în managementul deșeurilor;
- Specialist în arii protejate;
- Expert în cadrul structurilor profesioniste de management al situațiilor de urgență;
- Auditor responsabilitate socială;
- Cercetător în geografie.
Înscrierile se vor desfășura în două sesiuni: iulie 2019 și septembrie 2019.
Informații suplimentare se pot obține aici