Lumea Geospațială 2008

Organizată ca un eveniment de informare și actualizare, „Lumea Geospațială" reunește anual pe toţi cei implicați în managementul informațiilor geospaţiale din România. Și anul acesta au fost prezenți manageri, consilieri și președinți din administrații centrale și locale, dar și din companii de transporturi, utilități și comunicații pentru a discuta și dezbate probleme legate de domeniul geospațial. Cei prezenți au folosit la maxim acest prilej pentru a comunica liber cu omologi din același domeniu de activitate, de a primi informații și de a împărtăși succesele pe care le-au avut sau obstacolele cu care s-au confruntat în încercarea de a implementa cea mai eficientă soluție pentru o problemă institutională concretă.

118 persoane s-au înscris la eveniment și au asistat alături de echipa Intergraph Computer Services la prezentări și demonstrații în sala Forum a Hotelului Internațional. Prin vorbitori sau participanți, au fost prezente la conferință administrații publice sau agenții locale, regionale sau naționale, companii din sectorul de electricitate, siguranță națională, precum și reprezentanși ai presei.

Printre invitați s-au numărat reprezentanți ai corporației Intergraph, respectiv domnul Robert Scott, Director Executiv la divizia Security Solutions Marketing a Intergraph, domnul Leos Svoboda Sales Manager of SEE de la Intergraph CR, precum și domnul Ladislav Capek, Channel and Business Development Manager la Intergraph CR. Printre invitații români s-au numărat domnul Mihai Busuioc, Președinte al Agenției Naționale pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), domnul Adrian Bucura, director de IT la Primăria Sibiu, domnul Marian Tutilescu, chestor principal de poliție la Direcția Generală a Poliției Municipiului București, doamna Angela Ioniță, Director Științific la Institutul de Cercetări în Inteligență Artificială din cadrul Academiei Române, dar și domnul Toader Fodor, Director General adjunct la Direcția Generală Management Operațional din cadrul Ministerul Internelor și al Reformei Administrative, precum și mulți alții.

Principala temă de discuție a conferinței, în jurul căreia a fost organizat conținutul tuturor prezentărilor generale, a fost comunicarea inter-instituțională. Ținând cont de feedback-ul primit de la participanții din anii trecuți, 2008 a fost anul inaugurării unor sectiuni noi în cadrul conferinței: atelierele tehnice. Acestea au fost susținute în paralel cu prezentările generale pentru a oferi tuturor celor prezenți o gamă de opțiuni cât mai bogată și mai apropiată de interesele fiecăruia, fie de management general, fie tehnice. În prima zi, prezentările și discuțiile din sala principală au abordat concepte teoretice și dezbateri pe marginea temei conferinței, în timp ce într-o sală separată s-a desfășurat seminarul „Comunicarea geospaţială între instituţiile din domeniul siguranţei publice", cu acces restrâns doar la membrii instituțiilor de siguranță publică. Cea de-a doua zi, mai scurtă, a fost dedicată studiilor de caz dezbătute în plen în sala Forum, în timp ce în paralel s-au desfășurat seminariile tehnice.

Citește despre întregul eveniment la www.lumeageospatiala.ro

 

 

Toate știrile

Știri și articole

GeoMedia Desktop 2016 v16.2, disponibil

GeoMedia Desktop 2016 v16.2, disponibil

Hexagon Geospatial anunță lansarea GeoMedia Desktop 2016 v16.2, care include îmbunătățiri și abordează diverse probleme raportate de către utilizatori. GeoMedia este un software GIS flexibi

Despre tehnologii și bune practici, cu masteranzii Universității București

Despre tehnologii și bune practici, cu masteranzii Universității București

În săptămâna 20-24 Februarie 2017, ca în fiecare an, am fost gazdă pentru masteranzii care au ales să ne calce pragul pentru stagiul de practică. În decursul u

© Toate drepturile rezervate Integraph Computer Services

Legal Glosar Cookies Termeni și condiții Arhivă website

Facebook YouTube LinkedIN