Despre tehnologii și bune practici, cu masteranzii Universității București

În săptămâna 20-24 Februarie 2017, ca în fiecare an, am fost gazdă pentru masteranzii care au ales să ne calce pragul pentru stagiul de practică.

În decursul unei săptămâni masteranzii au avut ocazia să cunoască tehnologiile și soluțiile Intergraph Computer Services (ICS), metodologi de lucru, dar și exemple de bune practici desprinse din proiectele implementate în cei peste 20 de ani de existență a companiei.

Pentru masteranzi, această experiență a fost primul contact cu instrumentele geospațiale Hexagon/Intergraph, dar și o metodă de structurare și aprofundare a cunoștințelor teoretice, completate cu experiențe practice utile pe piața muncii în viitor:

Vă mulțumesc pentru timpul acordat, în care am primit informații utile care cu siguranță mă vor ajuta pentru construirea carierei personale. Felicitări pentru organizare și pentru spiritul receptiv cu care aţi răspuns nevoilor noaste.”, afirmă Mădălina Deana Machedon, studentă în anul I, Master Sisteme Informaționale Geografice, din cadrul Facultății de Geografie, Universitatea București.

Acest stagiu de practică face parte dintr-un proiect multianual între Universitatea București și Intergraph Computer Services care are ca scop pregătirea studenților/masteranzilor utilizând metode combinate de pregătire interactivă teoretică și practică aplicată.

Considerăm că viitorul comunităților de afaceri, al comunităților de cercetare și universitare sunt inevitabil împletite, iar lucrul cu tehnologiile avansate, încă de pe băncile facultății, te pregătesc de două ori mai bine pentru a face față provocărilor societății aflate într-o continuă schimbare.

De aceea, în fiecare an, căutăm studenți și masteranzi pasionați de domeniul geospațial să se alăture echipei noastre într-o călătorie aplicată în lumea tehnologiilor geospațiale și totodată viziunii Intergraph Computer Services.

Viziunea Intergraph Computer Services este să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor prin eficientizarea serviciilor publice, angajându-se în misiunea de a construi modele de structurare a datelor și a informațiilor pentru transfer de cunoștințe la nivelul tuturor organizațiilor cu care interacționează.

Toate știrile

Știri și articole

GeoMedia Desktop 2016 v16.2, disponibil

GeoMedia Desktop 2016 v16.2, disponibil

Hexagon Geospatial anunță lansarea GeoMedia Desktop 2016 v16.2, care include îmbunătățiri și abordează diverse probleme raportate de către utilizatori. GeoMedia este un software GIS flexibi

Despre tehnologii și bune practici, cu masteranzii Universității București

Despre tehnologii și bune practici, cu masteranzii Universității București

În săptămâna 20-24 Februarie 2017, ca în fiecare an, am fost gazdă pentru masteranzii care au ales să ne calce pragul pentru stagiul de practică. În decursul u

© Toate drepturile rezervate Integraph Computer Services

Legal Glosar Cookies Termeni și condiții Arhivă website

Facebook YouTube LinkedIN